AURA SPERANȚA UNGUREANU

Sistemul capitalist nu funcționează E ciudat, dar în economiile capitaliste, majoritatea oamenilor nu sînt capitaliști. Nu au destul capital pentru a trăi, ci trebuie să muncească „pe salariu” ca să poată trăi. Nici acest lucru nu ar fi o problemă, în condiții de echitate, însă de cele mai multe ori profitul și salariu nu se normalizează unul în funcție de celălalt. Tocmai pentru că acest sistem nu funcționează, statul trebuie să intervină prin mijloace non-economice pentru a menține supraviețuirea. Mijloacele non economice, de suplimentare a veniturilor unei părți sociale, de creșterea cheltuielilor de creare de mai multe slujbe la stat..., sînt o dovadă clară că sistemul capitalist nu este capabil să aducă bunăstarea societății. Guvernul e nevoit să impoziteze și să redistribuie veniturile în exces, ca să restaureze echilibru economic. Iar intervenția Guvernului a creat privilegii, care a dus la îmbogățirea unui grup restrîns de oameni, pe seama sărăcirii majorității. Un sistem echitabil nu ar trebui să răsplătească trîndăvia și parazitismul, adică să se creeze bogăție fără muncă, bogăție care nu e bazată pe efort productiv. Munca trebuie răsplătită în mod corect, iar cetățeanul să primească partea ce i se cuvine din bogăția creată. Însă în momentul de față un individ nu are puterea să își negocieze un salariu în mod echitabil, pentru că, fără alte mijloace de trai, trebuie să accepte ce i se oferă, deoarece în caz contrar ar muri de foame. Astfel, în sistemul capitalist apare de fapt inegalitatea părților contractante. Muncitorul este despuiat de calitățile sale umane ca să devină marfă „forța de muncă”. Iar ca orice altă „marfă” va fi cumpărat la prețul cel mai mic posibil. Au apărut deja tensiuni morale derivate din contradicția dintre realitatea societății capitaliste și baza morală a legilor și tradițiilor noastre. În mod normal, considerăm prin legi ca furturile, fraudele...etc trebuie pedepsite și pentru acest lucru moral am înființat instanțe de judecată. Însă realitatea societății capitaliste este cu totul alta. Legea poate să pedepsească doar furturile sau fraudele mărunte sau se mai întîmplă rar după ani și ani cînd cel în cauză își mai pierde din puterea politică să fie pedepsit. În realitate mașinăria noastră legală a devenit doar un scut pentru protejarea cîtorva mari proprietari de averi împotriva nevoilor și urii maselor lipsite de surse de existență. Pentru majoritatea, contractele sînt numai niște aranjamente pe care unii au libertatea să le accepte sau nu, iar alții nu au această libertate, pentru că, dacă le-ar refuza, ar crăpa de foame. Adevăratele pedepse nu sînt cele date de instanțele de judecată, ci privarea de mijloace de trai a omului. Teama de șomaj este mai mare decît teama de lege. Disciplinarea oamenilor nu se face prin lege, ci pe baza fricii de a nu rămîne fără slujbă. Ca urmare apare o tensiune morală, dată de contradicția dintre ceeea ce pretind legile că apară și ceea ce este de fapt în societatea noastră. Conflictul spiritual produce mai multă instabilitate în stat decît oricare alt fel de conflict. Există profunde conflicte spirituale, conflicte în fiecare conștiință și o neliniște în întreaga societate cînd realitatea este separată de baza morală a instituțiilor ei. Sistemul capitalist distruge siguranța omului. Efectul lui principal este să distrugă securitatea vieții umane. Capitalul îi cumpără doar munca cetățeanului, repsectiv momentele sale de activitate. De restul trebuie să aibe singur grijă. Însă cum să își poată purta singur de grijă cînd nu are și alte mijloace de existență și fără salariu ar crăpa de foame? Într-un stat capitalist perfect nu va mai exista hrană pentru cei fără alte surse de venit, cu excepția perioadelor în care sînt angajați la stăpînii bogătași. Pentru a se ține în viață majoritatea populației trebuie să intervină Guvernul, care a căpătat mult prea multă putere. În momentul de față există la stat genul parazitar de slujbe date privilegiat, care nu fac decît să adîncească lipsa de moralitate în cîștigarea unui venit fără vreun aport productiv. Ceea ce are de suferit este libertatea. În realitate competiția este restricționată la toate nivelurile. Deși se declară oficial că sînt blocate anumite posturi și nu se mai fac angajări, cu toate acestea se creează posturi parazitare, fără concurență pentru cei din imediata apropiere a aleșilor noștri. De asemenea, apar înțelegeri între competitori, spre ruina micilor competitori, care cad victimă conspirațiilor secrete ale celor mari, sprijiniți de forțele secrete ale statului. Capitalismul fiind instabil economic se stabilizează artificial cu prețul pierderii unei caracteristici esențiale: libertatea politică. Dacă ar fi libertate politică, atunci oricine ar putea intra în competiție cu oricine. Însă atunci cînd o persoană ar încercă să intre în competiție cu unul din marii competitori, se va trezi dintr-o dată în faliment. Libertatea politică nu este protejată de instanțe atunci cînd sînt în joc interese comerciale. Acea persoană va descoperi că din conspirație împotriva sa fac parte, sprijinindu-se reciproc și cu nădejde, atît judecătorul cît și politicienii. Într-o societate corectă astfel de conspirații sînt pasibile de pedeapsă, deoarece au menirea să păcălească, să încalce libertatea politică. O socitate construită în acest mod, nu poate să dureze. Nu poate să dureze întrucît este supusă unor forme importante de tensiuni care se accentuează pe măsură ce societatea devine tot mai capitalistă, tensiuni date de contradicția dintre teoriile morale pe care ar trebui să se bazeze statul și realitate, tensiuni din nesiguranța traiului, din sentimentul de anxietate și amenințare pe care capitalismul îl provoacă majorității cetățenilor. În prezent, securiștii din vechiul sistem au devenit cu ușurință capitaliști, iar managerii și politicienii capitaliști, sprijiniți de stat au obținut cu ușurință avantaje. Astfel au observat repede că nici sistemul capitalist nu funcționează în folosul public, așa cum se spune și, fără prea mult efort, au făcut sistemul să opereze în interes personal. Marea problemă este că un grup de manageri, cvasi publici, cvasi privați au preluat controlul asupra comenzilor de vîrf în economie. Piața liberă, de fapt nu-i liberă. Capitalismul a devenit de fapt socialism privatizat. Profiturile sînt privatizate și ajung pe mîna celor cu privilegii, iar pierderile sînt socializate, trebuind să fie plătie de masele de oameni. Dacă știm cine posedă formele dominante de capital, știm cine stăpînește statul. În capitalism, politicienii au învățat să sifoneze avantaje ilegale din partea companiilor în propriul buzunar. În capitalism s-a acumulat bogăția unei națiuni în cîteva mîini, care se pretind a știi totul. Totul s-a făcut în numele eficienței. De fapt așa zisa eficiență protejează un grup restrîns de persoane în detrimentul majorității. Aici nu putem vorbi de eficiență. Aceste mari companii sînt ineficiente din punct de vedere economic, dar se dovedesc a fi politic eficiente. Acumulează vaste rezerve de putere politică pe baza cărora obțin privilegii, scutiri și subvenții de stat. Acestea obțin enorme sume din punga politică pe motiv că sînt prea mari să se prăbușească. Adevarul e că sînt prea mari ca să poată reuși.. Societatea capitalistă trebuie să se transforme într-un aranjament mai stabil. În ce mă privește refuz să mă întorc la baza comunistă. Trebuie să apară un un nou sistem de organizare a societății, mai bun. Va dura ceva pînă cînd lucrurile se vor schimba în mod radical, însă trebuie să începem. Singurul mod de a deposeda cei din sistemul actual de putere este să fie privați de posibilitatea de a mai controla proprietatea. Proprietatea garantează libertatea unei persoane, dar din moment ce se găsește în cantități limitate, acumularea ei în cîteva mîini duce la limitarea libertății și în cele din urmă la distrugerea ei. Trebuie să fim proprietari și nicidecum luați în proprietate. De asemenea, trebuie să uităm toate prejudecățile cu care am fost învățați și anume că spiritul întreprinzător există doar în posesia cîtorva indivizi „deosebiți” și nicidecum o componentă de bază a societății umane. De fapt, ceea ce vedem nu este adevăratul spirit întreprinzător, ci intervenții guvernamentale care favorizează corupția și posibilăți de a fenta sistemul, fără a se produce de fapt bunuri și servicii necesare. Dacă vom continua să răsplătim corupția, atunci corupție vom avea. În acest sens, propun ca soluție o distribuire cît mai largă a proprietății productive, pentru ca lucrătorul să nu mai fie sclavul salariat, ci proprietar – producător, adică o persoană demnă și liberă, a cărui bunăstare depinde numai de ea înseși și de colaborarea cu semenii săi. Economia trebuie să se umanizeze și să devină în primul rînd morală. Controlul de mijloace de producție nu trebuie să se mai afle în mîna cîtorva, ci trebuie să existe o reformă de distribuire a proprietății și a masei de capital care a fost acumulată prin corupție și ilegalități la un număr redus de persoane, respectiv în mîinile oamenilor politici și a celor apropiați lor. Cetățenii trebuie să fie liberi și proprietari de capital si/sau de pămînt. Trebuie să resturăm piața liberă prin încurajarea firmelor mici și mijlocii, astfel încît producția să provină de la un număr mare de firme, pentru a nu se mai impune prețul pe piață, de către marile corporații în avantajul lor. În momentul de față, firmele de succes, chiar și marile case de avocatură funcționează pe seama protecției statului, așa că este greșit să le numim firme private. Pentru a se restaura piața liberă, mijloacele de producție trebuie să fie larg răspîndite la toate nivelurile societății. Proprietarii de pămînt, în loc să îl vîndă la străini, trebuie să își dea seama ce vast potențial au atunci cînd se înfrățesc cu vecinii pentru a forma infrastructuri de producție și distribuție. Fiecare cetățean trebuie să înțeleagă propria sa putere și a potențialului pe care îl are, prin descoperirea propriei libertăți. Trebuie să reapară grupuri de ateliere mici care prestează servicii, iar acestea, ca într-o rețea, să devină uzina comunitară, dînd de muncă sau oferind un loc oricărui locuitor care ar dori să lucreze. Trebuie să se faciliteze capitalul dispersat, fără ca acesta să mai treacă printr-un punct central, cum este în prezent. Treptat oamenii trebuie să treacă de la munca salarială, la cea de întreprinzător. Veniturile obținute din salarii să poată fi înlocuite de cele realizate prin munca de mic întreprinzător. Astfel, capacitatea de a se asigura nevoile de consum cu propria forța de muncă, (cu pămînt propriu, cu propriile unelte) nu poate fi distrusă de o recesiune sau de decizia marilor corporații. Dacă fiecare țăran ar avea o bucată de pămînt neimpozabil, ar avea unelte și animale necesare muncii cîmpului, cine ar mai lucra ca niște sclavi la marile corporații? Fiecare ar avea grijă de ale lui. Dacă oamenii ar avea pîinea și nevoile de toate zilele asigurate, cine ar mai munci pentru capitaliștii noștri pe un salariu atît de stresant? Cetățeanul trebuie să aibe posibilitatea să renunțe sau nu la munca salarială. Să muncească pe salariu, doar atunci cînd ar avea nevoie de un venit suplimentar pentru a-și procura bunuri de lux. Să fie o societate în care angajații și nu angajatorii își pot permite să părăsească masa negocierilor, pentru că este munca lor.Doar un om care are din ce trăi, (are pămînt, unelte și pregătirea necesară să își croiască propriul drum), poate negocia un contract salarial în termeni echitabili. Aceste schimbări vor atrage o societate civilă prosperă și sănătoasă. Însă pentru acest lucru trebuie legi favorabile societății și nu împotriva ei. La momentul actual, pentru a se stopa intrarea micilor concurenți pe piață sînt tot felul de taxe piperate care trebuie plătite organismelor oficiale, tocmai pentru a fi protejate marile corporații, pilonii care susțin puterea politică actuală. Comunitățile cu firme mici, deținute de proprietari locali sînt cu mult mai sănătoase decît marile corporații conduse de anonimi. Trebuie sa reînviem rolul societății civile și să urmărim 1) Extinderea antreprenoriatului la societatea civilă și la baza piramidei 2) Noi instituții care să fie un ghid pentru cetățeni în noul sistem, pentru a fi încurajați să învețe singuri să se descurce și să își creeze propria forță de muncă 3) Mecanisme de finanțare socială 4) Mecanisme care susțin inovația socială 5) Concentrarea pe producția locală precis țintită Acest proces trebuie să fie de jos în sus, de la rădăcini la vîrf. Doresc să văd comunități care se organizează singure în mod liber, iar politicienii să devină niște experți care să orienteze și să încurajeze cetățenii spre bunăstare. Este inadmisibil să mai tolerăm condamnarea unei clase întregi la sărăcie permanentă și la dependență de stat. În prezent micii întreprinzători sînt eliminați de puterea monopilistă și le este blocat accesul pe piață. În momentul de față, avem o țară în care activele au fost înstrăinate aproape total, în care industria productivă a fost pusă la pămînt, iar datoriile contractate urcă pe o scară exponențială. La nivelul administrației se fură aproape totul, în timp ce aparatul de stat, supradimensionat ca angajați cu apropiații politicienilor, e din ce în ce mai greu de finanțat. Domenii care altădată ne făceau onoare, învățămînt, cercetare, sport, cultură înregistrează regrese vizibile. Ca să ne putem ridica în picioare, trebuie să punem țara pe picioare. Soluția e dată, repet, de dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, ca forme prin care oamenii obișnuiți își pot asigura bunăstarea pentru ei și familiile lor. Orașul trebuie să se sprijine pe regiunea rurală, pe gospodăriile tărănești învecinate. Trebuie să respectăm comunitatea locală.În acest sens, este nevoie de recapitalizarea nevoiașilor, pentru că, fiind impiedicați să intre pe piață prin sistemul exagerat de taxare au pierdut acces la capital și la posibiltatea de a investi. Drept urmare, capacitatea de a-și schimba viața sau situația materială s-a deteriorat constant, pe măsură ce bogăția s-a deplasat tot mai sus, spre noua clasă oligarhică. Prăpastia dintre săraci și bogați s-a adîncit tot mai mult. Iar ceea ce este și mai grav este că îmbogățirea a fost făcută într-un mod parazitar, fără ca îmbogățiții să aibe vreun folos productiv, ci doar beneficiind de privilegiile statului. În consecință, consider că este imperios necesară o schimbare radicală. Nu doar a politicienilor, ci a întregului sistem de organizare a societății. Nu pot spune cu siguranta ca va fi mai bine daca va fi altfel, dar pot spune cu siguranta ca totul trebuie sa fie altfel daca vrem sa fie mai bine.